Un trader american de gaze naturale cu operațiuni extinse în Ucraina, sprijinite și de administrația de la Washington prin intermediul instituției guvernamentale Overseas Private Investment Corporation (OPIC), a efectuat prima livrare de gaze naturale provenite din depozitele de înmagazinare ale Ucrainei către România via Republica Moldova, prin conducta transbalcanică, în baza unui acord trilateral semnat cu divizia Gazprom din Moldova, Moldovagaz, și cu operatorul de transport de gaze de peste Prut, Moldovatransgaz.
Noua companie de furnizare de gaze naturale și energie electrică la care vor să se asocieze producătorul de gaze Romgaz, controlat de statul român cu peste 70% din acțiuni, și Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), deținută 100% de ministerul de resort, se va numi Romgaz Furnizare SA și va fi înființată cu un capital social de pornire de 67,5 milioane lei, care va fi majorat ulterior, în cel mult 12 luni, la 225 milioane lei, bani care vor asigura funcționarea companiei în primii 3 ani de activitate, relevă date analizate de Profit.ro.
Acționarii producătorului de gaze naturale Romgaz, controlat de statul român cu peste 70% din acțiuni, au fost convocați luna viitoare pentru a aproba asocierea companiei cu Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), deținută 100% de ministerul de resort, în vederea înființării unei firme de furnizare de gaze și electricitate.
Implicarea ca acționar a Romgaz în compania înființată pentru implementarea proiectului terminalului offshore grecesc de gaze naturale lichefiate (LNG) Alexandroupolis, Gastrade, depinde de obținerea unei derogări de la o prevedere a legislației UE privind piața internă europeană a gazelor, care pune probleme și proiectelor de gazoducte Nord Stream 2 și TurkStream ale gigantului rus de stat Gazprom.
Perspectiva ca Gazprom și Ucraina să nu reușească să ajungă la o înțelegere în vederea prelungirii contractului de tranzit al gazelor rusești prin sistemul ucrainean de conducte, care expiră la finalul acestui an, generează riscuri și pentru aprovizionarea cu gaze a României.
În prezent, 80% din acțiunile Gastrade, compania creată pentru implementarea proiectului de terminal LNG Alexandropoulis, sunt deținute de antreprenoarea grecoaică Eleni-Asimina Copelouzos, relevă un document analizat de Profit.ro. Grupul de companii al familiei Copelouzos include și firma de trading și furnizare de gaze Prometheus Gas, în care cei de la Gazprom dețin 50% din acțiuni. Prometheus Gas este principalul importator grec de gaze rusești.
Intrarea Romgaz, producătorul de gaze naturale controlat de statul român prin Ministerul Energiei cu peste 70% din acțiuni, într-un proiect grecesc de terminal plutitor de gaze naturale lichefiate (LNG) planificat a fi dezvoltat în Marea Egee, pentru care compania a cerut acordul de principu al acționarului său majoritar, ar diversifica sursele de import de gaze ale României, spune directorul general al Romgaz, Adrian Volintiru.
Romgaz, producătorul de gaze naturale controlat de statul român prin Ministerul Energiei cu peste 70% din acțiuni, ar putea investi într-un proiect grecesc de terminal plutitor de gaze naturale lichefiate (LNG) planificat a fi dezvoltat în Marea Egee și pentru care și-au mai anunțat interesul Bulgartransgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor din Bulgaria, dar și unul dintre principalii exportatori americani de LNG.
Terminalul de LNG Yamal din Siberia este controlat de grupul Novatek, cel mai mare producător rus independent de gaze naturale, cu o participație de 50,1%, ceilalți acționari fiind francezii de la Total și compania petrolieră chineză de stat CNPC, cu câte 20%, precum și fondul de investiții de stat al Chinei Silk Road Fund (9,9%).